Astăzi, echipa Buncarul IT a avut bucuria de a participa la un eveniment special organizat de către Biblioteca Județeană Vrancea. Am susținut o serie de prezentări dedicate copiilor și adolescenților dornici să afle mai multe despre lumea fascinantă a tehnologiei.
Hardware pe înțelesul tuturor
În prima parte a zilei, am vorbit despre componentele unui calculator – ce sunt, cum funcționează și cum sunt asamblate. Am adus cu noi echipamente reale, iar copiii au avut ocazia să le vadă, să le atingă și chiar să participe la montarea lor. A fost o experiență practică valoroasă, care i-a ajutat să înțeleagă cât de „vie” este tehnologia din jurul nostru.
Sisteme de Operare – călătorie în timp
Am continuat cu o prezentare interactivă despre sistemele de operare – de la primele interfețe text bazate pe linii de comandă, până la cele moderne, vizuale și intuitive. Le-am arătat cum arătau Windows 1.0, 3.1, 95, XP, 7 sau Linux în trecut și cum evoluează constant modul în care interacționăm cu calculatoarele.
Copiii au avut parte și de demonstrații practice, experimentând pe loc cum funcționează diverse sisteme și cum pot fi folosite în viața de zi cu zi.
Focșaniul de atunci și de acum
În încheiere, le-am prezentat o scurtă incursiune vizuală în istoria orașului Focșani, folosind imagini din arhive aeriene și satelitare începând cu anii ’40. Reacțiile de uimire și curiozitate au fost extraordinare – pentru mulți dintre cei prezenți a fost prima dată când au văzut Focșaniul „de sus” în urmă cu aproape 80 de ani.
Mulțumim!
Mulțumim Bibliotecii Județene Vrancea pentru invitație și pentru inițiativă, precum și tuturor participanților mici și mari care ne-au făcut ziua mai frumoasă. Entuziasmul vostru ne inspiră!
Mâine revenim cu o prezentare despre Inteligența Artificială și alte surprize tech – rămâneți aproape!


























































